(fordította: Gregus Zoltán)
Nu numai poala Moale,
caldă te momeşte,
nu numai setea,
Ci te împinge acolo şi nevoia:
De-aia îmbrăţişează
Toţi, cei ce au izbutit femeie să găsească,
Până ce devine palidă şi buza.
(József Attila)
Rămâne de neatins ceva,
ceva rămâne mereu de neatins,
dar e din ce în ce mai cunoscut pân-acolo drumul:
fiindcă mereu reîncepem,
fiindcă mereu reîncepem, şi ne e din ce în ce mai familiar meleagul:
harta lui se desenează pe trupul nostru.
Enigma enigmelor rămâne: reîncepere.
p r i m u l m a d r i g a l
____________
frumos e-n mai
Se curcubează, en bien,
pe câmpii lumina soarelui.
Aşteptăm - goi până-n bărbie -
săgeata-miere a Amorului.
Unul de altul ne-nţeapă,
ne-mbracă bifonic cu viaţă:
’năuntrul tăcerii ce-i dublă,
pământului ce tare răsună!
___________
Pater Noster, care eşti dragostea,
Pater Noster, pat moale
sau umbra liniştită a ramurilor de tei,
scoate-ne, dacă ne iubeşti, scoate-ne din minţi,
să aşterni peste tot enigmele trupului nostru,
să ne înnebuneşti, până ce nu ne stingem,
să ne înnebuneşti, ca să nu ne stingem,
pat moale, umbra liniştită a ramurilor de tei
(‘Úndčr der linden an der heide) -
să fi a noastră rezervaţie,
rezervaţia ritmului etern -
doar nici ritmul nu-i altceva, decât reîncepere.
Să ne golim de pudoare începând de mâine:
duşmanul nostru, lovit de nebunie.
Oricum putem trăi cu apă şi cu pâine
(ţinând literele Evangheliei) -
dar pe palma sufocată între sâni;
e mângâitoare pe poală, voluptoasă!
(N-are decât s-arunce în noi trăsnete impotente
Sfântu Augustin - venind tocmai de la curve.)
a l d o i l e a m a d r i g a l
___________
cascadă
Caducă e şi apa,
cade în jos în viraje.
Leag-o-n buchet pe ea
ca oftările Irisei.
Seară de seară
Străluceşte-n chematuri!
Cădem în seară -
noi: unul pe altul.
__________
Suntem orfani, aşa-i că orfani, scumpo.
Plătim pentru asta - uneori chiar scump, oh:
tu pentru mine şi eu pentru tine.
Şi tocmai atunci suntem părăsiţi de minte,
când eternitatea aproape o atingem.
(fotó: Angela Bacon-Kidwell)
